Noi numiri în Comitetul Executiv al Orange România

Noi numiri în Comitetul Executiv al Orange România

Orange România anunţă noi numiri în Comitetul Executiv. Mădălina Suceveanu preia funcţia de Chief Technology Officer, iar Ioana Marcu se alătură echipei Orange în calitate de Director Resurse Umane.

Mădălina Suceveanu este noul Director Tehnic după încheierea mandatului lui Thierry Souche în România şi revenirea acestuia în Franţa. Astfel, Mădălina este singura femeie din cadrul grupului France Telecom – Orange cu funcţie de top management în departamentul de Tehnologie, o poziţie-cheie pentru un operator telecom.

Mădălina Suceveanu s-a alăturat companiei în 1997 ca Expert Planificare Reţea. Cariera sa a avut o ascensiune profesională constantă ce a confirmat competenţele sale deosebite, de la Technology Group Manager în 2000, la Network Director în 2008, iar acum Director Tehnic.

Mădălina Suceveanu a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti.

Ioana Marcu s-a alăturat echipei Orange România la finalul anului 2010, în calitate de Director de Resurse Umane. Ioana are peste 10 ani de experienţă în management şi consultanţă, fiind expusă atât mediului local, cât şi celui internaţional.

În noua sa poziţie, Ioana Marcu este responsabilă de repoziţionarea resurselor umane ca entitate de business, prin dezvoltarea programelor de motivare şi implicare a angajaţilor, de susţinere a capacităţii organizaţionale şi a sistemelor de formare profesională.

În prezent, în structura Comitetului Executiv femeile reprezintă 31%, iar în ceea ce priveşte middle managementul, această proporţie urcă până la 57%.

 

Articole similare:

  • Facebook
  • Twitter
  • RSS Feed
  • Reddit
  • StumbleUpon

Lasa un comentariu